Harta sitului
 
Home   APInfo   Top stiri din activitatea API   2012

Calendar

31.07.2013 La 29 iulie, publicaţia "Ziarul de Gardă" va sărbători 9 ani de la apariţie. Ziarul este membru al Asociaţiei Presei Independente.
detalii 

Despre API
Membri API
APInfo
Publicaţii
Reforma Justiţiei
Fototeca
Publicitate

Arhiva

    2012

Publicitate

API oferă posibilitatea de a plasa la preţuri avantajoase publicitatea Dvs în 18 ziare naţionale cu un tiraj de pîna la 104257 exemplare.

Alegeţi oricare din cele 2 pachete oferite:

Contacte API:

str. Romana 2/2,
etajul 1, mun. Chişinău,
Republica Moldova,
MD-2005
Tel: +37322 220996
Fax: +37322 203686
E-mail: api@api.md

2012

Cere socoteală pentru banii publici! Consilierii din Dubăsari cer demisia lui Policinschi pentru încălcări în gestionarea banilor publici..
Mai mulţi consilierii ai CR Dubăsari cer demisia preşedintelui de raion, Grigore Policinschi, după ce Curtea de Conturi (CC) a identificat mai multe practici de nerespectare a cadrului legal şi o serie de nereguli şi încălcări care au afectat procesul bugetar în ansamblu. Potrivit rezultatelor de audit ale Curţii, bugetele locale din Dubăsari au suportat cheltuieli neregulamentare de peste 6 mil. de lei. Preşedintele raionului susţine că nu a avut suficiente surse financiare pentru a angaja un specialist responsabil de auditul intern, însă, în 2011, Policinschi a încasat prime în mărime de 50% din salariu, «pentru muncă asiduă şi conştiincioasă».  detalii 

Cere socoteală pentru banii publici! O licitaţie cu strigare care ridică multe semne de întrebare..
Autorităţile publice locale din comuna Bleşteni, raionul Edineţ, au desfăşurat o licitaţie cu strigare, la care au vândut un lot de pământ, clădirea fostei băi din sat, carcasa de fier a unei sere care se afla pe teritoriul şcolii, iar două terenuri agricole din extravilan au fost date în arendă. Mai mulţi locuitori din comună se plâng că procedura de desfăşurare a licitaţiei nu a fost transparentă, iar doi dintre participanţii la concurs au cerut anularea licitaţiei.  detalii 

Campania „Cere socoteală pentru banii publici!”: termenul de depunere a dosarelor la concursul pentru primării şi mass-media locale a fost prelungit!..
Termenul de depunere a dosarelor la concursul pentru primăriile care asigură cea mai bună implicare a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor şi instituţiile mass-media care realizează campanii locale de monitorizare a utilizării banilor publici a fost prelungit până la data de 30 ianuarie 2013. Câştigătorii concursului vor beneficia de premii cuprinse între 300 şi 1000 de dolari.  detalii 

Traininguri de sensibilizare a mass-media în problematica de gen..
35 de reprezentanţi ai ziarelor, agenţiilor de ştiri, ai media de informare online, inclusiv site-uri, portaluri informaţionale şi bloguri, au participat la cele două traininguri specializate „Dimensiunea de gen în mass media. Integrare versus ignorare: pentru o mass-media sensibilă la gen”, desfăşurate de API în prima săptămână a lunii decembrie curent.  detalii 

Cetăţenii - cei mai exigenţi revizori ai aleşilor locali..
Populaţia trebuie să fie foarte bine informată în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor la nivel local, fiindcă de calitatea procesului de informare depinde în cea mai mare parte şi rezultatul elaborării deciziei respective. Aceasta a fost concluzia la care au ajuns participanţii mesei rotunde „Practici de implicare a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor şi în monitorizarea utilizării banilor publici”, eveniment organizat de Asociaţia Presei Independente (API), în oraşul Orhei, la 27 noiembrie curent.  detalii 

Contabili şi directori instruiţi la capitolul fiscalitate..
„Controlul fiscal: tipuri şi tehnici, administrarea fiscală în Moldova, modificări la legislaţia în vigoare, declaraţii fiscale şi sancţiuni, acestea au fost câteva dintre subiectele abordate la trainingul cu tema: „Impozitarea în Republica Moldova: administrare şi oportunităţi”, instruire destinată ziarelor membre ale API, care s-a desfăşurat pe 16 noiembrie a.c. la Chişinău.  detalii 

ATENTIE! TERMENUL DE INSCRIERE A FOST PRELUNGIT!
Se anunţă înscrierea la trainingurile de autoevaluare prin prisma dimensiunii de gen...

În cadrul proiectului de autoevalure a presei prin prisma de gen, implementat de Asociaţia Presei Independente (API) la iniţiativa şi cu suportul financiar al programului UN Women în Moldova „Abilitarea economică a femeilor”, se anunţă înscrierea la trainingurile specializate “Dimensiunea de gen în mass-media” care vor avea loc în noiembrie 2012. În rezultatul trainingurilor, vor fi selectate zece ziare/agenţii de ştiri şi şapte medii de informare on-line, inclusiv site-uri şi portaluri informaţionale, reţele de socializare şi bloguri, care vor fi incluse întrun exerciţiu de autoevaluare a presei prin prisma dimensiunii de gen, beneficiind de asistenţă financiară în acest scop.  detalii 

Jurnalişti premiaţi pentru promovarea drepturilor persoanelor din grupurile defavorizate..
De Ziua Internaţională împotriva discriminării de orice fel, Asociaţia Presei Independente (API) a anunţat rezultatele concursului de materiale jurnalistice la tema promovării drepturilor persoanelor din grupurile defavorizate şi minorităţi. Învingătorii au fost premiaţi cu echipamente necesare în activitatea jurnalistică. Concursul s-a desfăşurat cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Egalitate şi Participare Civică.  detalii 

Ziarişti membri ai API îşi doresc un Cod al fotojurnalistului..
Un grup de jurnalişti de la ziarele membre ale API au participat la seminarul de instruire în domeniul fotojurnalismului, desfăşurat la 2 noiembrie 2012. Această activitate este o continuare a trainingului „Tehnici de fotojurnalism în presa tipărită şi electronică”, care a avut loc în luna iulie curent. Participanţii au propus elaborarea unui Cod etic al fotojurnalistului, document pe care îl vor respecta în activitatea lor, zi de zi, ziarele membre ale API.  detalii 

Jurnalişti instruiţi în reflectarea subiectelor despre utilizarea fondurilor publice..
La 26 octombrie a.c., API a organizat un training pentru jurnalişti cu tema „Reflectarea subiectelor despre utilizarea fondurilor publice”. Participanţii au fost instruiţi de către un jurnalist de investigaţii şi de un jurist cum să relateze despre cazuri de eventuale delapidări a fondurilor publice de către autorităţi.  detalii 

Transparenţa proprietăţii mass-media: realităţi moldoveneşti şi practici europene..
Cinci profiluri de proprietate a unor instituţii mass-media din Republica Moldova şi un Ghid de bune practici privind transparenţa proprietăţii mass-media au fost prezentate de Asociaţia Presei Independente (API) la o conferinţă de presă care a avut loc joi, 25 octombrie a.c., la Chişinău. Documentele au fost elaborate în cadrul proiectului „Documentarea proprietăţii mass-media în Republica Moldova”, implementat de API în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent din Bucureşti (România), cu suportul financiar al National Endowment for Democracy (NED).  detalii 

A apărut primul număr al suplimentului „Obiectiv European”..
A apărut primul număr al suplimentului „Obiectiv European”, editat de Asociaţia Presei Independente (API) în cadrul unui proiect finanţat de Fundaţia Est-Europeană şi de Fundaţia „Friedrich-Ebert-Stiftung”. Suplimentul se distribuie împreună cu patru ziare membre ale API, inclusiv un ziar naţional - „Jurnal de Chişinău” - şi trei ziare regionale: „Observatorul de Nord” (Soroca), „Cuvântul” (Rezina) şi „Gazeta de Sud” (Cimişlia).  detalii 

La iniţiativa UN Women, API lansează un program de autoevaluare a presei prin prisma dimensiunii de gen..
Zece ziare cu distribuţie naţională şi locală, precum şi şapte medii de informare on-line, inclusiv site-uri şi portaluri informaţionale, reţele de socializare şi bloguri vor fi antrenate întrun exerciţiu de autoevaluare a presei prin prisma dimensiunii de gen care se va desfăşura timp de nouă luni, în perioada ianuarie-septembrie 2013. Proiectul de autoevalure a presei este implementat de Asociaţia Presei Independente (API) în colaborare cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, la iniţiativa şi cu suportul financiar al programului UN Women în Moldova „Abilitarea economică a femeilor”.  detalii 

Manageri de publicitate instruiţi cum să aducă mai mult venit ziarelor la care activează..
La 12 octombrie a.c., API a desfăşurat un nou training pentru managerii de publicitate, având ca temă: „Vânzări eficiente de publicitate în ziare”. Acest curs de instruire este ultimul din ciclul celor trei planificate să aibă loc în perioada iunie - octombrie 2012.  detalii 

Training la tema reflectării subiectelor despre utilizarea fondurilor publice..

Asociaţia Presei Independente (API) anunţă înscrierea jurnaliştilor din mass-media naţionale şi locale pentru participarea la un training la tema reflectării subiectelor despre utilizarea fondurilor publice  detalii 


API cere autorităţilor să intervină pentru a exclude abuzurile din politica tarifară a Î.S. „Poşta Moldovei”..
18.09.2012 / Consiliul de Administrare al Asociaţiei Presei Independente (API) a expediat o sesizare Guvernului R. Moldova, Parlamentului R. Moldova şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, în care cere autorităţilor să intervină pentru a elimina condiţiile abuzive de distribuţie a ziarelor şi revistelor, impuse de către Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”.  detalii 

Ziarele membre API vor aplica o metodologie de cercetare pentru a cunoaşte profilul cititorului..
Editorii şi directorii de la ziarele membre API s-au întrunit la 14 septembrie în cadrul unei şedinţe pentru a discuta mai multe importante, legate de prestarea serviciilor de publicitate.  detalii 

API continuă instruirea managerilor de vânzări în scopul atragerii publicităţii în ziare..
Cum se elaborează o scrisoare oficială şi o ofertă comercială? Cum planificăm lucrul unui departament de publicitate al redacţiei? Baza de date şi metode de căutare a informaţiilor despre clienţii. Negocieri la telefon: „agent-client”. Acestea au fost doar câteva dinte subiectele discutate de jurnalişti şi experți în cadrul celui de-al doilea curs de instruire: “Vânzări eficiente de publicitate în ziare”, organizat de API la Chişinău, la 7 septembrie curent.  detalii 

API angagează expert..

Asociaţia Presei Independente (API) anunţă concurs pentru poziţia de expert la elaborarea unui studiu de analiză a necesităţilor pe termen scurt, mediu şi lung ale constituenţilor API.  detalii 


Ziarele membre API vor avea reporteri instruiţi în fotojurnalism..
Ce este şi cum se face o fotografie de presă bună, care sunt elementele de bază ale unei fotografii, ce înseamnă „caption”, iată doar câteva din întrebările la care au primit răspuns cei 22 de participanţi la trainingul „Tehnici de fotojurnalism în presa tipărită şi electronică” desfăşurat de API la 13-14 iulie a.c. Răspunsurile la aceste întrebări au fost date de instructorii Nicolae Pojoga şi Constantin Grigoriţă.  detalii 

Managerii de vânzări au fost instruiţi cum să atragă publicitatea în ziare..
În perioada 28-29 iunie a.c., API a desfăşurat trainingul „Vânzări eficiente de publicitate în ziar”. La cursul de instruire au participat managerii de vânzări din redacţiile ziarelor membre API, dar şi a alţi potenţiali agenţi de reclamă. Participanţii la training s-au arătat interesaţi de cunoaşterea noilor metode de atragere a publicităţii în ziare.  detalii 

Audieri parlamentare privind independenţa presei şi libertatea de exprimare..
Vineri, 29 iunie 2012, Parlamentul R. Moldova a desfăşurat audieri la tema independenţei presei şi asigurării libertăţii de exprimare. Pentru prima dată, au fost invitaţi să prezinte informaţii la această temă de la tribuna centrală a Parlamentului şi reprezentanţii a două organizaţii neguvernamentale din domeniul mass-media: Corina Cepoi de la Centrul pentru Jurnalism Independent şi Petru Macovei de la Asociaţia Presei Independente.  detalii 

NOU! API angajează coordonator de programe..
Asociaţia Presei Independente (API), organizaţie neguvernamentală constituită pentru a susţine mijloacele de informare în masă neafiliate politic, angajează un coordonator de programe pentru administrarea proiectelor curente, cu normă deplină de muncă.  detalii 

API angajează: jurist-avocat şi economist-contabil..
Asociaţia Presei Independente (API) anunţă concurs pentru angajarea unui Jurist-avocat specializat în oferirea de consultanţă şi asistenţă în domeniul libertăţii de expresie şi a accesului la informaţie. Juristul-avocat va activa în cadrul Centrului de asistenţă al API, creat în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităţilor de studiu şi analiză ale API” . Perioada de angajare: 9 luni (iulie 2012 – martie 2013), cu program de muncă parţial.  detalii 

Dezbatere privind proiectul de lege “Cu privire la protecţia copiilor de impactul negativ al informaţiei publice”..
Instituţiile mass-media ar putea fi sancţionate pentru tirajarea informaţiilor care au impact negativ asupra copiilor. O iniţiativă legislativă în acest sens a fost înregistrată de către un grup de deputaţi în Parlament (Liliana Palihovici, Ghenadie Ciobanu, Valeriu Ghileţchi, Petru Ştirbate, Maria Nasu, Elena Frumosu, Lilian Zaporojan). Miercuri, 30 mai a.c., iniţiativa a fost dezbătută public cu participarea autorilor proiectului, a reprezentanţilor Consiliului de Presă, Centrului Naţional de prevenire a Abuzului faţă de Copii, Alianţei ONG-urilor active în Domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei, Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Agenţiei de Stat pentru Protecţia Moralităţii, Secţiei minori şi drepturile omului de la Procuratura Generală, avocatului parlamentar al copilului şi a altor experţi.  detalii 

Campania „Cere socoteală pentru banii publici!”: concurs pentru primării şi mass-media locale..
Primăriile care vor asigura cea mai bună implicare a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor şi instituţiile mass-media care vor realiza cele mai eficiente campanii locale de monitorizare a utilizării banilor publici vor fi premiate de Asociaţia Presei Independente (API). Câştigătorii vor fi desemnaţi în rezultatul unui concurs şi vor beneficia de premii cuprinse între 300 şi 1000 de dolari.  detalii 

Jurnaliştii şi reprezentanţii serviciilor relaţii cu mass-media din instituţiile publice, cooperare pentru binele copilului..
Modul în care mass-media reflectă subiectele sensibile despre copii, dar şi cum jurnaliştii interacţionează cu serviciile de relaţii cu publicul din instituţiile de resort, au fost subiectele principale ale dezbaterilor publice organizate de Asociaţia Presei Independente (API).  detalii 

Editorii şi oficialii au discutat despre dezvoltarea economică a presei scrise..
Revederea politicii tarifare a distribuitorului naţional de presă ÎS „Poşta Moldovei”, accesul editorilor la informaţiile legate de abonaţii pe care îi au, descentralizarea serviciilor prestate – iată câteva din cerinţele editorilor de presă scrisă din ţară, expuse la întâlnirea cu reprezentanţi ai Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, ai Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”, Ministerului Finanţelor, Inspectoratului Fiscal de Stat şi Serviciului Vamal.  detalii 

API a lansat posterul „10 reguli de aur pentru jurnaliştii care scriu despre copii”..
La 4 mai a.c., API a lansat posterul „10 reguli de aur pentru jurnaliştii care scriu despre copii”. Evenimentul a avut loc în cadrul expoziţiei „Mass-media şi drepturile copilului”, organizată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice.  detalii 

LICITAŢIE de procurare de echipament foto..
Asociaţia Presei Independente (API), organizaţie neguvernamentală constituită pentru a susţine mijloacele de informare în masă neafiliate politic, anunţă licitaţie pentru procurarea de echipament foto pentru ziarele membre API, după cum urmează:  detalii 

Lucia Bacalu a fost aleasă preşedintă a Asociaţiei Presei Independente (API)..
03.05.2012 / La Adunarea Generală a membrilor API care a avut loc pe 3 mai a.c., doamna Lucia Bacalu, directoarea ziarului „Expresul” din Ungheni, a fost aleasă în funcţia de preşedintă a API pentru un mandat de doi ani.  detalii 

CONCURS DE ANGAJARE: şef Departament Publicitate..
Asociaţia Presei Independente (API) anunţă concurs pentru suplinirea funcţiei vacante de Şef al Departamentului Publicitate al API  detalii 

CONCURS DE ANGAJARE: Manager vânzări..

Asociaţia Presei Independente (API) anunţă concurs pentru suplinirea funcţiei vacante de Manager vânzări în Departamentul Publicitate al API  detalii 


ATENŢIE: concurs de articole/reportaje!..
Asociaţia Presei Independente (API) anunţă un concurs de articole/reportaje la tema „Promovarea drepturilor persoanelor din grupurile defavorizate şi minorităţi”.  detalii 

Managerii ziarelor membre API instruiţi în domeniul new media..
În perioada 6-7 aprilie a.c., Asociaţia Presei Independente (API) a organizat trainingul “Modele şi strategii de business pentru ziare”. Activitatea a avut drept scop, instruirea managerilor de ziare în domeniul new-media.  detalii 

În mun. Chişinău lipseşte o abordare strategică privind asigurarea transparenţei procesului bugetar şi al utilizării banilor publici..
Asociaţia Presei Independente (API) a lansat raportul final de activitate a echipei de monitorizare a utilizării banilor publici în municipiul Chişinău. Raportul conţine constatările generale după nouă luni de monitorizare şi recomandările echipei de monitorizare adresate Primăriei şi Consiliului Municipal Chişinău pentru sporirea transparenţei şi eficienţei utilizării banilor publici, a implicării cetăţenilor în procesul de adoptare a deciziilor şi în controlul asupra executării bugetului municipal.  detalii 

Reguli de aur, sfaturi şi trucuri pentru managerii de publicitate..
La 23 martie a.c., Asociaţia Presei Indipendente (API) a organizat trainingul „Viabilitatea financiară a API, prin creşterea veniturilor obţinute din activităţi alternative profitabile - publicitatea”. La această activitate de instruire au participat, pe lângă trainerul Veceslav Perunov, managerii de vânzări şi alţi reprezentanţi ai ziarelor membre ale API.  detalii 

Au fost desemnaţi câştigătorii premiilor anuale ale API pentru 2011..
Vineri, 16 martie a.c., în cadrul unei adunări festive, au fost desemnaţi câştigătorii concursurilor anuale interne ale Asociaţiei Presei Independente (API) la diferite categorii.  detalii 

Au fost făcute totalurile campaniei „Cere socoteală pentru banii publici!” în anul 2011..
La 29 februarie a.c., la Chişinău a avut loc masa rotundă de evaluare a activităţilor de monitorizare a transparenţei şi eficienţei utilizării banilor publici în mun. Chişinău în cadrul campaniei “Cere socoteală pentru banii publici!”. La eveniment au participat peste 30 de funcţionari din administraţia municipală, şefi ai direcţiilor generale ale Consiliului Municipal, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Agenţiei Achiziţii Publice, Curţii de Conturi, experţi şi jurnalişti.  detalii 

Persoanele dezavantajate în vizorul presei..
Asociaţia Presei Independente (API) a lansat Raportul de monitorizare a presei scrise şi portalurilor informaţionale „Persoanele dezavantajate în vizorul presei”, în cadrul unei mese rotunde, la care au participat editori, reprezentanţi ai grupurilor defavorizate şi minoritare. API a monitorizat 22 de instituţii mass-media în lunile noiembrie-decembrie 2011 cu scopul de a determina gradul de corectitudine al conţinutului editorial în cazul reflectării temelor care au în calitate de protagonişti persoane defavorizate şi cele din grupurile minoritare.  detalii 

Premii pentru promovarea drepturilor copilului în mass-media..
Asociaţia Presei Independente (API) a anunţat rezultatele concursului de materiale jurnalistice la tema promovării drepturilor copilului în mass-media. Câştigătorii au fost premiaţi cu cadouri de preţ, reprezentând echipamente necesare în activitatea jurnalistică. Concursul s-a desfăşurat cu suportul financiar al Biroului UNICEF Moldova.  detalii 

16 tineri jurnalişti, instruiţi în scrierea articolelor/reportajelor nediscriminatorii..
La 15 februarie a.c., API a organizat cel de-al treilea training pentru jurnalişti cu genericul „Normele etice în scrierea şi documentarea articolelor despre situaţia/drepturile persoanelor defavorizate şi a celor din grupurile minoritare”. La seminar au participat 16 tineri jurnalişti care activează în instituţii media locale şi naţionale, precum şi studenţi ai Facultăţii de Jurnalism.  detalii 

ATENŢIE, CONCURS! Trainingul „Normele etice în scrierea şi documentarea articolelor despre situaţia/drepturile persoanelor defavorizate şi a celor din grupurile minoritare”..
Asociaţia Presei Independente (API) anunţă un concurs de selectare a jurnaliştilor din mass-media naţionale şi locale pentru participarea la trainingul „Normele etice în scrierea şi documentarea articolelor despre situaţia/drepturile persoanelor defavorizate şi a celor din grupurile minoritare”.  detalii 

Municipalitatea are restanţe la asigurarea transparenţei reale a procesului bugetar şi a utilizării banilor publici..
API a lansat al doilea raport de activitate a echipei de monitorizare a utilizării banilor publici în municipiul Chişinău. Raportul cuprinde date şi informaţii din perioada septembrie-decembrie 2011.  detalii 

Asociaţia Presei Independente (API) propune instituţiilor mass-media şi jurnaliştilor din Republica Moldova cea de-a treia ediţie, revăzută şi actualizată, a „Ghidului de stil cu norme etice pentru jurnalişti”, în limba română...
Lucrarea conţine principalele norme lingvistice, reguli privind stilul jurnalistic, standarde etice şi de conduită profesională. Ghidul are trei anexe: un ghid de bune practici privind relatările despre copii, un ghid de design şi paginare şi o selecţie din legislaţia în vigoare a Republicii Moldova care include prevederi legale care vizează sau au tangenţă cu activitatea jurnalistică. Redactorii şi reporterii vor găsi în „Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnalişti” răspunsuri la multe din întrebările şi situaţiile dificile din punct de vedere profesional, pe care le întâmpină în activitatea lor de zi cu zi. Lucrarea este recomandată şi studenţilor care pot învăţa mai multe despre regulile limbajului jurnalistic, normele de stil ale limbii române, etica şi conduita profesională corectă.  detalii 

Copyright, 2011 API    
Daca ati gasit eroare va rugam sa contactati administratorul site-ului: pmacovei@api.md