Săptămâna trecută, Alina Radu, directoarea săptămânalului de investigații „Ziarul de Gardă”, a devenit deţinătoarea Premiului Libertăţii, oferit de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale IDIS „Viitorul”. Premiul a fost oferit pentru curaj, viziune şi integritate în efortul de a aduce adevărul în casele oamenilor.
„Premiul Libertății este o inovație, ce se oferă atunci când problemele se rezolvă prin solidaritate, curaj, viziune. Acestea sunt valori care societății îi lipsesc, valori pentru care militează Alina Radu, dar și întreaga ei echipă”, a declarat Igor Munteanu, membru al Consiliului de Administrație al IDIS „Viitorul”, ambasador al R. Moldova în SUA, Mexic și Canada.
„După o perioadă grea în care am activat la trei televiziuni, am simțit nevoia unui refugiu, am crezut că nu am sa mai fac jurnalism şi m-am refugiat la IDIS pentru o perioadă. Aici am găsit transparenţă și mi-a plăcut şi am încercat să redau acea atmosferă şi la „Ziarul de Gardă””, a precizat Alina Radu.
Premiul Libertății va fi oferit de IDIS „Viitorul” în fiecare an persoanelor sau ONG-urilor care contribuie la dezvoltarea societății abordând valori democratice.
Premierea a avut loc în contextul aniversării a 20 de ani de la crearea Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.
Foto şi text: IDIS VIITORUL