APEL
Doamnelor și domnilor consilieri,
ne adresăm către dumneavoastră în numele unui grup de editori de presă scrisă care se confruntă la momentul actual cu multiple probleme care țin de distribuția publicațiilor periodice și, în special, de vânzarea cu amănuntul a ziarelor și revistelor. Una din cauzele acestei situații este lichidarea punctelor de distribuire a presei periodice în zona centrală a municipiului Chișinău. Înțelegem și salutăm dorința municipalității de a elimina comerțul stradal neautorizat și a îmbunătăți aspectul urbanistic al Capitalei, însă nu considerăm justificată desființarea rețelelor de difuzare a edițiilor periodice în zonele centrale ale orașului. Din păcate, acum deja este imposibil să procuri un ziar sau o revistă pe străzile din centrul Chișinăului, iar această situație nu poate fi acceptată și nicidecum nu corespunde bunelor practici din alte capitale europene, unde s-au găsit soluții pentru a le permite locuitorilor și oaspeților să procure un ziar sau o revistă. Potrivit datelor Organizației Mondiale a Distribuitorilor de Presă, în orașele Italiei o unitate de comercializare a presei periodice revine la 1316 locuitori, în Cehia – la 1166, în Germania – la 714 locuitori. Situația din Republica Moldova la acest capitol este de-a dreptul dezastruoasă: în majoritatea orașelor din țară există câte doar 2-3 chioșcuri unde se vând și ziare sau reviste, iar în municipiul Chișinău un punct de difuzare a edițiilor periodice revine tocmai la 5125 de locuitori. Această situație îngrijorătoare riscă să se înrăutățească dacă la elaborarea planurilor de modernizare și îmbunătățire a aspectului urbanistic nu se va ține cont de necesitatea de a păstra punctele de difuzare a publicațiilor periodice.
Bineînțeles că agenții economici care dețin chioșcuri trebuie să se conformeze unor reguli și rigori care țin de aspectele estetice ale punctelor de difuzare, iar acestora le pot fi stabilite anumite condiții, însă excluderea chioșcurilor de ziare din peisajul urbanistic ar fi o greșeală de pe urma căreia ar fi prejudiciate nu numai companiile respective, dar și editorii de presă scrisă, însă cei mai defavorizați vor fi locuitorii și oaspeții Capitalei care nu vor putea procura un ziar sau o revistă pe străzile centrale ale municipiului.
Vă reamintim că în iulie 2006, Consiliul municipal Chișinău a adoptat o horărâre, prin care a fost interzisă amplasarea în centrul orașului a unor noi gherete, tarabe și pavilioane, cu excepția unităților de comercializare a presei periodice. De la adoptarea acelei hotărâri și până acum, numărul de gherete și tarabe a crescut cu 2 mii de unități, împânzind parcurile și bulevardele din oraș, însă numărul de puncte de difuzare a presei a rămas practic același. Astfel, este absolut clar că nu chioșcurile de ziare și reviste reprezintă problema, însă în lupta cu comerțul stradal neautorizat care strică imaginea orașului sunt lichidate nejustificat și aceste unități de comercializare a presei periodice.
Doamnelor și domnilor consilieri,
La 30 octombrie 2018, Primarul General interimar a semnat Dispoziția nr. 842-d "Cu privire la evacuarea unităților de comerț ambulant și staționare provizorii de pe teritoriul mun. Chișinău". Din păcate, Dispoziția nu prevede excepții pentru punctele de difuzare a presei periodice, care continua să fie evacuate.
Pentru a evita degradarea în continuare a situației, solicităm Consiliului municipal Chișinău să examineze în regim de urgență și să aprobe modificarea Regulamentul regulilor de comerț în mun. Chișinău, prin introducerea unor excepții pentru distribuitorii presei periodice, așa cum s-a procedat în cazul Deciziei Consiliului municipal din 2006. Pentru a exclude posibilele abuzuri, ar putea fi stabilite unele condiții agenților economici care dețin chioșcurile, cum ar fi: obligația de a distribui presă scrisă autohtonă, obligația de a utiliza 2/3 din spațiul de expunere (vitrinele) pentru expunerea publicațiilor periodice din R. Moldova, obligația de a presta servicii de abonare la ziare și reviste etc. Cu siguranță, o astfel de soluție ar fi utilă locuitorilor și oaspeților Capitalei, ar ajuta la dezvoltatea antreprenoriatului în acest domeniu și ar contribui la dezvoltarea presei scrise în țara noastră.
Vă rugăm să examinați prezentul demers și să contribuiți, în calitate de aleși ai poporului, la soluționarea acestei probleme în beneficiul cetățenilor municipiului.
Vă mulțumim anticipat.
Asociația Presei Independente (API)
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Electronice
Asociația telejurnaliștilor independenți
Centrul de investigații jurnalistice