Scurtă cronologie a celor mai importante evenimente din istoria API (1997-2017)
Anul 1997:
Aprilie – a avut loc vizita de documentare în Republica Moldova a jurnalistei americane Judy Yablonky care s-a întâlnit cu mai mulți editori şi le-a recomandat să se unească într-o asociație;
12 iulie – a avut loc adunarea de constituire a Asociației Obștești "Asociația Presei Independente". Totodată, în funcția de Președinte API a fost ales Tudor Iașcenco, directorul săptămânalului „Cuvântul”;
August-Septembrie – trei directori de ziare/agenții de presă, fondatori ai API, au vizitat mai multe instituții media şi organizații de presă din SUA;
29 septembrie – Ministerul Justiției a înregistrat Asociaţia Obştească „Asociația Presei Independente” (API).
Anul 1998:
Martie – Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) devine organizaţie membră API;
Septembrie – a fost aprobată cererea de aderare la API a săptămânalului „Unghiul”;
Octombrie – în funcția de Președinte API a fost reales Tudor Iașcenco, directorul săptămânalului „Cuvântul”;
Noiembrie – a fost aprobată cererea de aderare la API a jurnalistului Nicolae Misail;
Decembrie – a fost aprobată cererea de aderare la API a săptămânalului „Ora Locală” din Ialoveni.
Anul 1999:
Octombrie – a fost aprobată cererea de aderare la API a săptămânalul „Cuvântul Liber” din Leova;
Octombrie – în funcția de Președinte API a fost ales Vitalie Cazacu, directorul agenţiei de ştiri „DECA-press”.
Anul 2000:
Ianuarie – în funcția de Directoare executivă API a fost desemnată Olga Osadcii;
Februarie – au fost aprobate cererile de aderare la API ale ziarelor: „Jurnal de Chişinău”, „Ecoul Nostru” (Sângerei), „Glia Drochiană” (Drochia);
Noiembrie – în funcția de Președinte API a fost ales Ion Ciumeică, redactorul-şef al săptămânalului "Business Info".
Anul 2001:
Aprilie – în funcţia de Directoare executivă API a fost desemnată Dorina Osipov;
Aprilie – API a început să editeze suplimentul agricol "Fermierul", care a fost distribuit împreună cu ziarele locale si naţionale din rețeaua API;
Aprilie – API a început să editeze suplimentul "PLUS TV", care a fost distribuit împreună cu ziarele locale si naţionale din rețeaua API;
Iunie – a fost apobată cererea de aderare la API a săptămânalului „Observatorul de Nord” din Soroca;
Iulie – a fost aprobată cererea de aderare la API a săptămânalului „SP” din Bălţi;
- API a devenit membră a Asociației Mondiale a Ziarelor şi a Producătorilor de Ştiri (World Association of Newspapers and News Publishers – WAN/IFRA).
Anul 2004:
Martie – a fost aprobată cererea de aderare la API a revistei „Natura”;
Martie – în funcția de Președintă API a fost aleasă Elena Cobăsneanu, directoarea săptămânalului "Observatorul de Nord";
Aprilie – API a devenit membră a Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte;
- API a început să editeze periodic suplimentul OBIECTIV, care a fost distribuit împreună cu ziarele locale și naţionale din rețeaua API.
Anul 2005:
– a fost aprobată cererea de aderare la API a săptămânalului de investigaţii „Ziarul de Gardă”.
Anul 2006:
Martie – în funcția de Director executiv API a fost numit Petru Macovei;
Aprilie – în funcția de președinte API a fost ales Ion Mititelu, directorul săptămânalului "Cuvântul Liber";
Decembrie – API a aderat la Alianţa Anticorupţie din Republica Moldova.
Anul 2007:
Septembrie – a fost instituită calitatea de „Membru de onoare al API”.
Anul 2008:
Februarie – API a lansat campania „Avere la vedere”;
Aprilie – în funcția de Președinte API a fost ales Veaceslav Perunov, directorul săptămânalului "SP";
Aprilie – au fost declaraţi membri de onoare ai API: Judy Yablonky (Franţa), Mark Cernoff (SUA), Jack Ronald (SUA), Piotr Marciniak (Polonia);
Iulie – API a aprobat decizia de constituire a „Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat”;
Septembrie – API a lansat campania „Cere socoteală pentru banii publici!”;
Noiembrie – API a aderat la Consorţiul Media pentru Egalitate de Gen.
Anul 2009:
Ianuarie – a fost constituită Comisia de Etică a API;
Iunie – API a adoptat decizia privind participarea în calitate de fondator al Biroului de Audit al Tirajelor și Internetului din Moldova (BATI);
Septembrie – API a început să editeze periodic pagina tematică „ACTIV”;
Decembrie – API a început să editeze periodic revista „Pro Diaspora”;
Decembrie – API a aprobat acordul de fondare a Consiliului de Presă din Republica Moldova;
- API a devenit membră a Platformei Naţionale a Forumului ONG-urilor din cadrul Parteneriatului Estic.
Anul 2010:
Aprilie – în funcţia de preşedinte API a fost reales Veaceslav Perunov, directorul săptămânalului „SP”;
Octombrie – a fost aprobată cererea de aderare la API a săptămânalului „Expresul de Ungheni” (redenumit ulterior în „Expresul”);
Octombrie – a fost aprobată cererea de aderare la API a jurnalistei liber profesioniste Nelly Uncuţă;
Noiembrie – a intrat în vigoare Legea privind deetatizarea publicațiilor periodice publice (elaborată de API).
Anul 2011:
Iunie – a fost aprobată cererea de aderare la API a jurnalistului liber profesionist Constantin Grigoriţă;
Iulie – API a lansat campania „Interese la vedere”.
Anul 2012:
Mai – în funcția de Președintă API a fost aleasă Lucia Jardan (Bacalu), directoarea săptămânalului "Expresul";
Iunie – a fost creat Centrul de asistență pentru membrii API;
Octombrie – API a început să editeze periodic suplimentul „Obiectiv European”, care a fost distribuit împreună cu ziarele locale și naţionale din rețeaua API.
Anul 2013:
Aprilie – API a lansat portalul www.MoldovaCurata.md, o platformă online de monitorizare a integrității persoanelor cu funcții publice;
Mai – a fost aprobată cererea de aderare la API a jurnalistei liber profesioniste Nata Albot;
Septembrie – a fost instituită funcția de Ombudsman API.
Anul 2014:
Ianuarie – API a lansat versiunea nouă a paginii web www.api.md;
Aprilie – în funcția de președinte API a fost ales Tudor Iașcenco, directorul săptămânalului „Cuvântul”;
Mai – a fost lansată „Inițiativa Civică pentru Integritate în Serviciul Public” (API membră fondatoare).
Anul 2015:
Martie – API a lansat platforma online www.mediaforum.md de comunicare şi schimb de opinii, informaţii/date şi experienţă între profesioniștii din domeniul mass-media şi consumatorii de presă;
Aprilie-Octombrie – API a organizat prima ediţie a Concursului naţional de eseuri la tema drepturilor omului, cu participarea elevilor de liceu;
Octombrie – a avut loc prima ediție a Forumului mass-media din Republica Moldova, organizat de API în parteneriat cu alte organizaţii neguvernamentale de media, sub egida Consiliului de Presă;
Noiembrie – API a lansat Campania media împotriva informațiilor false şi tendențioase “STOP FALS!”.
Anul 2016:
Aprilie – în funcția de președinte API a fost reales Tudor Iașcenco, directorul săptămânalului „Cuvântul”;
Martie-Octombrie – a avut loc a doua ediţie a Concursului naţional de eseuri la tema drepturilor omului, cu participarea elevilor de liceu;
Decembrie – a avut loc ediția a doua a Forumului mass-media din Republica Moldova, organizat de API în parteneriat cu alte organizaţii neguvernamentale de media, sub egida Consiliului de Presă.
Anul 2017:
Aprilie – API a aderat la Centrul Baltic pentru Excelenţă Media;
Mai – a fost constituit Consiliul de Supraveghere API;
Mai – au fost aprobate cererile de aderare la API ale ziarelor „Adevărul de Anenii Noi” (Anenii Noi) și “Gazeta Satelor” (Chişinău);
Mai-Iunie – s-a desfășurat Concursul de eseuri, poezii, desene, caricaturi, filme și animații pentru elevi „Importanța presei independente pentru dezvoltarea democratică a Moldovei“;
29 septembrie – API consemnează 20 de ani de la înregistrare.