La 22 decembrie 2015, API a lansat Studiul „Necesităţile informaţionale ale cetăţenilor privind reformele în justiţie”, elaborat în cadrul proiectului „Informarea cetăţenilor din Republica Moldova privind implementarea reformei în sectorul judiciar”. La evenimentul de lansare au participat reprezentanţi ai Curţii Supreme de Justiţie, Procuraturii Generale, Ministerului de interne, Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Comisiei Naţionale de Integritate, Centrului Naţional Anticorupţie, Comisiei parlamentare pentru mass-media, jurnalişti, alte persoane interesate.
Scopul cercetării a fost evaluarea satisfacţiei cetăţenilor privind informaţiile despre mersul reformelor în justiţie, subiectele importante care ar trebui dezbătute în spaţiul public pentru a facilita percepţia şi înţelegerea de către publicul larg a proceselor complexe care au loc în acest domeniu. Studiul reflectă, de asemenea, schimbările pe care le aşteaptă oamenii pentru a spori încrederea în justiţie şi a facilita accesul lor la o justiţie independentă, eficientă şi responsabilă. În procesul cercetării, au avut loc discuţii în cadrul a 10 focus-grupuri cu participarea cetăţenilor care provin din varii medii sociale (reprezentanți ai sectorului privat, mediului de afaceri, mediului academic, executori judecătorești, studenți, șomeri etc.). De asemenea, au fost realizate interviuri individuale cu reprezentanți ai sectorului justiției, ai ONG-urilor, reprezentanți ai instituţiilor mass-media.
Autorii studiului, expertele Lilia Ioniţa şi Galina Bostan, au constatat existenţa unor lacune serioase în comunicarea instituţiilor din sistemul judiciar cu cetăţenii şi mass-media. Ele au menţionat că majoritatea persoanelor intervievate din rândul cetăţenilor, comunicatorilor şi jurnaliştilor consideră că sistemul justiției nu este independent, această opinie fiind agreată chiar și de unii exponenți din domeniul justiției. Persoanele chestionate sunt de părere că mass-media nu difuzează suficiente informații despre reformele în justiţie şi nu contribuie la înţelegerea reformelor și educația cetățenilor în acest domeniu. Publicul este interesat, în principal, de informaţii privind exercitarea drepturilor individuale, finalitatea dosarelor intentate de organele de drept şi subiectele generale despre justiţie.
Participanţii la evenimentul de lansare au discutat pe marginea unor aspecte abordate în studiu, în special despre necesitatea unei informări şi comunicări mai bune între reprezentanţii sistemului judiciar şi public, inclusiv reprezentanţii mass-media. Petru Macovei, directorul executiv API, a menţionat că presa este un instrument eficient de informare a cetăţenilor, însă există şi alte modalităţi pe care ar trebui să le utilizeze instituţiile responsabile din domeniul justiţiei pentru a informa corect şi pe larg cetăţenii despre proiectele şi reformele implementate. Iulia Sîrcu, vicepreşedinta Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), a spus că în relaţiile dintre mass-media şi sistemul judiciar există unele probleme şi este nevoie ca instituţiile sistemului să aibă responsabili de comunicare. Ea a precizat că deseori jurnaliştii nu pătrund în esenţa faptelor, relatează superficial sau tendenţios despre activitatea judecătorilor. Unii participanţi au pledat pentru promovarea bunelor practici în domeniul justiţiei, inclusiv informarea despre necesitatea şi eficienţa reformelor din acest domeniu prin intermediul unor spoturi şi filme documentare.
Lilia Ioniţa şi Galina Bostan au făcut mai multe propuneri şi recomandări pentru asigurarea necesităţilor informaţionale ale cetăţenilor privind reformele în justiţie, inclusiv: o mai mare deschidere a instituţiilor din justiţie şi furnizarea constantă a informaţiilor relevante către mass-media; dezbaterea activă şi obiectivă în spaţiul public a problemelor din domeniu; adoptarea/completarea strategiei de comunicare privind reforma în domeniul justiţiei; plasarea operativă pe paginile web a informaţiilor utile pentru presă şi cetăţeni; organizarea unor briefinguri săptămânale la Ministerul Justiţiei, unde jurnaliştii ar putea afla informaţii de ultimă oră şi răspunsuri la întrebările care îi interesează în mod deosebit etc.
API va transmite studiul „Necesităţile informaţionale ale cetăţenilor privind reformele în justiţie” în atenţia tuturor instituţiilor responsabile de implementarea reformei sistemului judiciar din Moldova.
Producerea studiului a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul Programului de Consolidare a Instituțiilor Statului de Drept (ROLISP). Conținutul studiului ține de responsabilitatea Asociației Presei Independente (API) și nu reflectă în mod necesar viziunea ROLISP, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.