Prevederile Strategiei de reformare a sectorului justiţiei din Republica Moldova pentru anii 2011-2016, evaluarea performanţelor şi testarea integrităţii profesionale a judecătorilor, îmbogăţirea ilicită şi confiscarea averilor magistraţilor – aceste şi alte subiecte au fost discutate în cadrul unui training specializat la tema reformei justiţiei, desfăşurat la 20 decembrie 2013 pentru jurnaliştii de la instituţiile mass-media locale şi regionale de limbă rusă.
„Cetăţenii ştiu puţine informaţii legate de reforma în sectorul judiciar, în mare parte oamenii cunosc faptul că Uniunea Europeană oferă bani pentru reforma justiţiei, însă statul nu gestionează corect aceste resurse venite din exterior, iar lucrurile rămân neschimbate. Acest mesaj este greşit, iar vina o poartă, pe de o parte, autorităţile care nu fac suficientă claritate vizavi de acest subiect, pe de altă parte, vina îi este atribuită mass-mediei care nu informează suficient cetăţenii despre rezultatele reformei”. Acesta a fost mesajul Sabinei Cerbu, viceministra justiţiei, adresat jurnaliştilor prezenţi la training. „Reforma justiţiei este implementată pe banii Guvernului Moldovei, iar dacă Uniunea Europeană este convinsă că Guvernul a cheltuit eficient banii, alocă tranşa pentru perioada implementată. Este riscul propriu al Guvernului ca aceşti bani să fie rambursaţi sau nu. Din cele 60 de milioane care se spune că le-a primit Moldova pentru reforma justiţiei, a venit doar prima tranşă de 15 milioane, pe când costurile estimative ale Strategiei ajung la suma de 124 milioane de euro”, a mai spus S. Cerbu. Jurnaliştii au fost ajutaţi să înţeleagă textul tehnic al Strategiei de reforma a sectorului justiţiei pentru a transmite mesajul real al reformei.
„Nu am ştiut că reforma justiţiei prevede evaluarea tuturor judecătorilor şi că rezultatele evaluării le putem găsi pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. În timpul cel mai apropiat o să studiez listele celor evaluaţi şi o să fac un top al judecătorilor din regiunea de sud a ţării, cred că materialul va prezenta interes pentru cititorii noştri”, a declarat Ion Ciumeică, redactor la ziarul „Gazeta de Sud”.
Dumitru Popozoglo, redactor-şef al ziarului „Edinaia Găgăuzia”, spune că e mai greu să mediatizeze acest subiect în Găgăuzia pentru că situaţia din regiune este un pic alta decât în Chişinău: „Vreau să cred că această reformă va îmbunătăţi sistemul justiţiar, în aceeaşi măsură vreau să ştiu cum se va răsfrânge această reformă în autonomia noastră, ca să ştiu care vor fi beneficiile pentru cetăţeni”.
La întrebările jurnaliştilor legate de Strategia de reformare a justiţiei au răspuns şi experţii Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) Sorina Macrinici şi Ion Guzun care au fost trainerii instruirii. Sorina Macrinici a chemat jurnaliştii să fie mai responsabili şi să informeze corect cetăţenii: „Între o ştire unde se spune că un judecător a lua mită şi alta că un judecător este cinstit, jurnaliştii vor alege să o dea pe cea negativă, ceea ce nu este corect în raport cu oamenii care îşi fac cinstit meseria. Trebuia publicate ambele ştiri, pentru a nu creea stereotipuri precum că toţi judecătorii sunt corupţi”.
Instruirea a avut drept scop consolidarea cunoştinţele jurnaliştilor în reflectarea profesionistă a subiectelor specifice legate de reforma justiţiei.
Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Informarea obiectivă privind reforma în sectorul judiciar din Republica Moldova”, finanţat de USAID Rule of Law Institutional Strengthening Program (ROLISP).